Home / Despre

Trasnitii

Noul sezon din Trăsniții aduce la Prima TV comedie fără egal, surprize în viața tuturor personajelor care au parte de tot felul de schimbări. Printre toate acestea apare și o pasăre rară: polițistul genial Septimiu Scarlat, zis pe scurt SS. Acesta este interpretat de  actorul Mircea Dragoman care, proaspăt intrat în familia trăsnită, se simte deja în elementul lui: „La început mi-a fost mai greu, apoi tot mai bine și acum nu mă mai pot opri.  Personajul e un fost medicinist care a renunțat la facultatea de medicină din cauza hematofobiei – adică teama de a veni in contact cu sangele. Ca orice fobie pe care începem să o săpăm la rădăcină, și asta ne duce direct în copilăria personajului care conține o bonă nemțoaică, Hilde, și niste fantezii cu ea care se prelungesc nesănătos până în adolescența târzie a lui Septimiu. De unde și problemele psihologice, dar si erotice ale personajului care-și vor găsi tot soiul de rezolvări mai mult sau mai puțin ortodoxe, adică, de fapt, trăsnite.“

Cel de-al 28 – lea sezon al Trăsniților care începe din 13 martie la Prima TV, înseamnă pentru gașca trăsnită 14 ani de când sunt împreună iar Grig Chiroiu, cel care îl interpretează pe Pupăză ne spune: „Putem sa ne facem buletin. Sau, mă rog, carte de identitate, că așa e modern! Viața în România are și multe aspecte comice, nu credeți? Apoi, chiar în „curtea noastră” trăiesc oameni talentați care ne inspiră. Spre exemplu, în acest sezon, draga noastră menajeră nemțoaică aka Frau va interpreta rolul unei menajere nemțoaice cu numele Frau...ceea ce dovedește ca avem și multă imaginație!”

Din 13 martie te așteaptă gașca trăsnită la Prima TV. De luni până joi, de la ora 22.30  vin noi episoade ale singurului serial românesc care a intrat în Cartea Recordurilor, Trăsniții. Astfel, Pupăză, Ema, Gogoașe și Vandame dau startul unui nou sezon de aventuri „trăsnite”.

Urmăriţi noul sezon de luni până miercuri, de la ora 22:30, numai la Prima TV!


 

 

 




Adauga commentariu

Amalia: sunteţi foarte tari...mai ales emma ţineţi-o tot aŠ2012-12-14 10:57:11
alyna: imi plac episoadele voastre Marlane tine'o tot asa cu faza aia Eu NU INTELEG NIMIC...:)) e tare am ras impreuna cu amicii mei 2012-12-12 22:26:03
pernes: Nu-nteleeeeeeg :)))) cea mai geniala replica din sezonu asta 2012-12-12 22:19:09
MARI: super tare emisiunea mai ales faza cu spania marlane fai cat mai multe glume esti tare dar sa o aduceti si pe afrodita si baba si e super va pwp si va iubesc 2012-12-10 10:20:25
andreea: sunte ti superbi cu toti in special marlanu si pupaza .as vrea sa tina mai mult serial sau sa l difuzati de luni pana vineri.va urmaresc in fiecare seara va iubim si tineti o tot asa .succes la mai multe sezoane:) 2012-12-05 18:46:35
ionela: buna sunt din botosani ador trasniti va pwp 2012-12-04 12:30:20
noe: SUTETII SUPERII TARIII V AM URMARIT DE LA INCEPUTUL SEZOANELORRRR.TINETIO TOT ASA.POATE APARE BABA FROSA CA E FF TAREEE 2012-12-03 03:30:05
Inela: Mie imi place de veverite si de marlanu 2012-11-30 14:55:08
Calin: Salut vreau sa va spun ca voi sunteti foarte hazli si chiar daca sezonul acesta a incepun un pic mai slab era totusi ok si promitea mai mult, pana cand a aparut Beatrice care dupa parerea mea strica toate actiunea fiind mereu in centru si cea care face legea. Aceasta e doar umila mea parere care nu e obligatoriu sa fie luata in seama. SUCCES IN CONTINUARE! 2012-11-29 22:51:51
alex: Mi-e unu imi place acest sezon deoarece pupaza si vandame nu mai se urasc asa mult 2012-11-29 19:52:43
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77
  •   _____     ______    _  _      ___    
     /  ___||  /_   _//  | \| ||   / _ \\  
    | // __     -| ||-   |  ' ||  | / \ || 
    | \\_\ ||   _| ||_   | .  ||  | \_/ || 
     \____//   /_____//  |_|\_||   \___//  
      `---`    `-----`   `-` -`    `---`