Home / Despre

Trasnitii

Noul sezon din Trăsniții aduce la Prima TV comedie fără egal, surprize în viața tuturor personajelor care au parte de tot felul de schimbări. Printre toate acestea apare și o pasăre rară: polițistul genial Septimiu Scarlat, zis pe scurt SS. Acesta este interpretat de  actorul Mircea Dragoman care, proaspăt intrat în familia trăsnită, se simte deja în elementul lui: „La început mi-a fost mai greu, apoi tot mai bine și acum nu mă mai pot opri.  Personajul e un fost medicinist care a renunțat la facultatea de medicină din cauza hematofobiei – adică teama de a veni in contact cu sangele. Ca orice fobie pe care începem să o săpăm la rădăcină, și asta ne duce direct în copilăria personajului care conține o bonă nemțoaică, Hilde, și niste fantezii cu ea care se prelungesc nesănătos până în adolescența târzie a lui Septimiu. De unde și problemele psihologice, dar si erotice ale personajului care-și vor găsi tot soiul de rezolvări mai mult sau mai puțin ortodoxe, adică, de fapt, trăsnite.“

Cel de-al 28 – lea sezon al Trăsniților care începe din 13 martie la Prima TV, înseamnă pentru gașca trăsnită 14 ani de când sunt împreună iar Grig Chiroiu, cel care îl interpretează pe Pupăză ne spune: „Putem sa ne facem buletin. Sau, mă rog, carte de identitate, că așa e modern! Viața în România are și multe aspecte comice, nu credeți? Apoi, chiar în „curtea noastră” trăiesc oameni talentați care ne inspiră. Spre exemplu, în acest sezon, draga noastră menajeră nemțoaică aka Frau va interpreta rolul unei menajere nemțoaice cu numele Frau...ceea ce dovedește ca avem și multă imaginație!”

Din 13 martie te așteaptă gașca trăsnită la Prima TV. De luni până joi, de la ora 22.30  vin noi episoade ale singurului serial românesc care a intrat în Cartea Recordurilor, Trăsniții. Astfel, Pupăză, Ema, Gogoașe și Vandame dau startul unui nou sezon de aventuri „trăsnite”.

Urmăriţi noul sezon de luni până miercuri, de la ora 22:30, numai la Prima TV!


 

 

 




Adauga commentariu

shadow: bah daca o combinati pe sofic cu chiorete sunteti de ne oprit::X:XX:X 2011-11-23 17:05:48
comi: cei mai tari la ora actuala:):)tinetio tot asa:):) 2011-11-22 14:35:20
sergiu: un serial foarte tare !! 2011-11-21 14:40:49
floriiiiii: te iubasc pupaza 2011-11-21 14:31:09
mirela: pupaza e cel mai tare!!!!@@@@@@SUPER''''''''''' >>ok<< 2011-11-19 19:22:48
cris@: tareeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee 2011-11-18 10:28:53
stratila cati: esti tare bafta 2011-11-18 00:10:09
alex: sper sa o tineti tot asa si sa ne dveti ramane cei mai tari de pe toate posturileistrati in continuareste cel mai tare serial pe care l-am vazut!!! 2011-11-16 15:03:24
mihai: sunteti foarte tari si cei de la in puii mei si cei de la vacnta mare 2011-11-15 20:12:04
Paul: Ce-i mai comici . va iubesc va urmaresc de la primul episod si sper sa nu va opriti curand . succes 2011-11-13 17:10:28
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77
  •  _    _      ___      ______   __   __  
    | \  / ||   / _ \\   /_____//  \ \\/ // 
    |  \/  ||  | / \ ||  `____ `    \ ` //  
    | .  . ||  | \_/ ||  /___//      | ||   
    |_|\/|_||   \___//   `__ `       |_||   
    `-`  `-`    `---`    /_//        `-`'   
                         `-`